Campania OCHII LUI ANDREI
Ochii lui Andrei
Andrei Strătilă este un exemplu de voință și putere de caracter atât ca artist cât și ca profesionist și nu în ultimul rând ca om. Născut la 15 august 1985 în Chișinău, copilul avea să pășească încă de la fragedă vârstă de 11 ani în lumea întunericului. Un accident nefericit- o mașină a intrat în bicicleta cu care se plimba în apropierea casei- a făcut ca acesta să își piardă vederea definitiv. 4 Octombrie 1996 este data care urma să-i schimbe întregul curs al vieții, această zi devenind cea de-a doua zi de naștere a sa, așa cum o numește el acum. Au urmat doi ani petrecuți prin spitale și peste 12 intervenții chirurgicale, însă nivelul de dezvoltare al medicinei din domeniu la acel timp nu a permis recuperarea vederii, Andrei fiind până astăzi total nevăzător.
Dar asta nu l-a făcut să renunțe în a-și urma visele. în 2000 sosește în România, unde urmează la Buzău Liceul Pentru Deficienți de Vedere, pentru ca mai apoi să termine cu success Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În paralel activează în diverse proiecte muzicale, remarcându-se ca toboșar și evoluând ca artist într-un timp foarte scurt, în ciuda efortului dublu de a-și dezvolta mănuirea instrumentului. Astfel ajunge să presteze pe scene naționale și internaționale, cum ar fi Balkan Beats (Godor Klub – Budapesta), Szin Festival (Szeged), Pivoland (Skopje) sau International Romani Art Festival (Timișoara). În timpul liber se dedică tot muzicii, fiind inspirat de artiștiii săi preferați ca Dream Theater, Godsmack, Amorphis, Karnevool, Dubioza Kolektiv, Kultur Shock, Muse sau Porcupine Tree. Lectura este o altă pasiune a sa, artistul având deja aproximativ 1000 de volume citite.
Mai mult, din dorința de a ajuta mai departe pe cei care se confruntă cu aceleași greutăți ca el și a contribui cu ceva prin experiența, pasiunea și perseverența sa la conturarea unei societăți mai atente cu grupurile defavorizate, în august 2010 pune bazele propriului ONG, Asociația Pentru Integrarea Persoanelor cu Deficiențe, alături de tatăl său Vasile și fratele său Victor.
BuBu Bookinghouse and Events, Asociația Culturală TURN, La Gazette și Dance Trauma a lansat campania “Ochii lui Andrei” prin care încurajează pe toți cei dornici să se implice și să sprijine eforturile asociației lui să se apropie echipei în măsura posibilităților și abilităților proprii.
Ca orice ONG tânăr, Asociația Pentru Integrarea Persoanelor cu Deficiențe are nevoie de oameni competenți în toate departamentele. Fie că ești fotograf, om de presă, artist, asistent social, translator, medic, designer, ai abilități logistice și organizaționale, financiare, IT, etc, poți fi un mare ajutor demersurilor asociației, atât de necesare, mai ales în România, unde resorturile de sprijin a persoanelor cu deficiențe fizice sunt atât de precare. Nu rămâne indiferent la un proiect care lucrează ca lumea în care trăiești să funcționeze sănătos, care ajută pe cei care nu au aceleași șanse ca și tine. Fii unul dintre cei care schimbă ceva!
Fii ochii lui Andrei acolo unde el nu poate vedea!
Primul eveniment al campaniei l-a reprezentat participarea artistului în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Persoanelor cu Dizabilități – Educație fără bariere, eveniment organizat de catre Active Watch – Agenția de Monitorizare a Presei, Fundația Vodafone România. Patronajul evenimentului este oferit de catre Reprezentanta Comisiei Europene la București.
Observator – Antena 1 – http://www.youtube.com/watch?v=noq5TZNPkZY
Fotografii repetiții pregătire Gala în La Gazette – Cluj – Napoca – https://www.facebook.com/media/set/?set=a.245864782141037.58701.245711082156407&type=1
Andrei a susținut în cadrul galei un recital de 4 minute alături de cunoscuta trupa clujeana de alternative punk ska Dance Trauma:
Cea de a doua ediție a Galei Persoanelor cu Dizabilități – Educație Fără Bariere s-a desfășurat în data de 29 noiembrie în cel mai mare studio al TVR București, evenimentul fiind difuzat pe postul public TVR 1 în data de 3 decembrie 2011.
Mulțumim:
Dubioza Kolektiv, Taraf de Haidouks, Luna Amara, Blazzaj, Implant Pentru Refuz, Chilli Familli, Ad Hoc, Perosna, Sonatic, Phaser, Relative.